Treceți la conținutul principal

Balsam Tresemme Platinum Strenght - review

  Salutare! Din experientele mele cosmetice pot spune ca unul dintre produsele care chiar face diferenta before-after este balsamul de par. Au fost ani de zile in care ma feream de el fiindca am un par gras la radacina si mi se parea ca balsamul mai mult imi pleosteste podoaba capilara. Mi-au trebuit cativa ani sa incerc diferite marci, sa reglez cantitatea necesara si acum nu sar niciodata peste acest pas. Prefer balsamul in fata mastilor pentru ca imi ia mai putin timp sa-l folosesc, se clateste mai usor, nu-mi incarca deloc parul daca nu exagerez cu aplicarea si am vazut rezultate remarcabile. Pot sa nu ma tund si varfurile nu mi se mai despica decat foarte rar chiar si atunci cand imi las parul lung. Cu alte cuvinte, este metoda care functioneaza cel mai bine in cazul meu.


  Chiar daca am incercat multe balsamuri si mi-au placut foarte multe, preferatele mele raman cele de la Tresemme. Sunt deja la al treilea recipient si sunt absolut indragostita de aceasta marca. Le recomand cat de des pot, dar inca am impresia ca in Romania nu sunt suficient de cunoscute si apreciate. Se gasesc ceva mai greu, dar pe Triodeluxe sigur veti gasi cateva sortimente. Eu am acum Platinum Strenght care face echipa buna cu samponul Tresemme despre care v-am povestit acum cateva zile. Costa 36 de lei si are fix 500 ml.

  Produsul are un miros floral-fructat care se pastreaza mult timp pe par, o textura destul de densa care se clateste rapid si un efect fantastic de netezire, domolire si hranire a varfurilor uscate. Asa o putere de actiune ca la Tresemme n-au vazut la niciun balsam, asa ca sunt cucerita din nou. Si partea cea mai buna e ca obtin efecte maxime cu un minim de produs. In aceste conditii, este un balsam spornic, ce merita investitia si care ma tine luni in sir. Nota 10! Recomand pentru varfurile deshidratate indiferent de gradul de uscaciune pe care il manifesta.






Kissez!


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Crema pentru ten Apidermin -review

  Hello! Fiind destul de multumita de Apidermaliv, care teoretic nu era pentru tenul meu, am decis sa cumpar un recipient micut de Apidermin. Varianta la 30 de ml costa 7,5 de lei si am luat-o dintr-un plafar.   Logic, am avut mari asteptari. Contine vitamina A si laptisor de matca, toate ingredientele sunt ok si este potrivita pentru tenul uscat.  In primul rand, ambalajul e dragalas, dar poleiala aurie dispare in cateva secunde. Spre exemplu, eu am avut-o in geanta vreo ora-doua de cand am cumparat-o si pana am ajuns acasa si deja arata ca trecuta printr-o mie de maini.   Acum sa trecem la produsul propriu-zis: cand am deschis recipientul am simtit un miros destul de puternic, dar nu deranjant. Textura (uimitor) pare mai light decat la Apidermaliv. Am avut impresia ca va intra rapid in piele, dar s-a format un soi de pelicula. Nu reprezinta o baza buna de machiaj, asa ca am inceput s-o folosesc seara. Din pacate, nu mi se potriveste. Nu are niciun efect asupra deshidratarii s

Impresiile mele despre cura cu spirulina

   Hey! Prin primavara m-am hotarat sa fac o cura cu spirulina pentru ca ma simteam cam vlaguita si aveam probleme destul de urate cu tenul. Inca de la inceput tin sa precizez ca nu am cunostinte in domeniu, ca m-am informat doar pe internet si ca experienta mea se poate sa fie diferita fata de a altora.   Nu prea imi place sa-mi administrez eu tratamente si suplimente, insa dupa ce am citit mai multe articole, am ajuns la concluzia ca spirulina este o mica minune ce aduce beneficii in aproape orice situatie si asa m-am decis sa incep o cura de aproximativ sase saptamani. Intai am cumparat un flacon de la Fares(spirulina+urzica, 60 de pastile-23 lei), apoi am ales Alevia (1+1 gratis, in total 60 de pastile-13 lei). Am luat cate-o pastila dimineata, la pranz si seara.    Parerile asupra efectelor sunt foarte variate, mai ales in ceea ce priveste slabirea/ingrasarea. Cred totusi ca am auzit mai multe voci care indeamna la consumul de spirulina in cazul in care se doreste o scader

Sondaje online: Daedalus plateste sau nu?

   Hello! Poate va aduceti aminte, la un moment dat spuneam ca experimentez putin cu sondajele online si ca sunt inscrisa in mai multe paneluri. La Daedalus am cont de multa vreme, am pierdut deja notiunea timpului. Am primit cateva invitatii la sondaje, apoi a inceput o perioada lunga de liniste. Intamplarea a facut sa citesc pe alte bloguri ca sunt seriosi, ca platesc, ca exista destule chestionare, dar eu tot nu primeam nimic. Le-am dat un mail, i-am intrebat ce se intampla si daca persoanele nou inscrise au sanse mai mari de invitatii la sondaj decat membri vechi. Logic era ca nu, asta mi-au si raspuns, dar dupa schimbul de mailuri am inceput sa mai primesc pe ici pe colo cate-un sondaj.    In primul rand, sa nu asteptati sa va imbogatiti! Mie totusi mi se pare de viitor aceasta abordare, plus ca-mi place sa completez chestionare, insa e clar ca remuneratia e mica si banii se strang destul de greu. Cu toate astea, comparativ cu alte paneluri, chestionarele sunt ceva mai bine pla