Treceți la conținutul principal

Dove Original (stick&spray) - reviews

  Salutare! Am inceput sa ma dau cu antiperspirante in clasa a IV-a, deci undeva pe la 10-11 ani si primul incercat a fost Mennen Speed Stick fiindca pe vreamea aceea LadySS nu exista si singurul deodorant sub forma de stick era barbatesc :)). Mie nu mi-ar fi trecut prin cap sa atentez la el, dar o matusa de-a mea il folosea, era multumita si am ajuns sa-l incerc si eu. Mama mi l-a cumparat fiind atenta ca odorul ei sa nu transpire prea tare si sa nu miroasa urat. Imi placea ca aroma nu se simtea prea tare incat sa mi se faca observatie la scoala ca "m-am parfumat" dar pe de alta parte, nu prea mi se parea eficient. De atunci am incercat sute de produse, unele m-au facut sa plang in pumni, altele m-au multumit si putine au fost cele pe care le-am cumparat din nou. Au mai fost cazuri in care unele antiperspirante au disparut de pe piata, iar altele si-au modificat ingredientele incat am ajuns sa nu ne mai intelegem.


  Am facut ce-am facut si mi-am gasit perechea potrivita: banalul Dove Original, care se gaseste cam peste tot, care are un pret accesibil si la care m-am tot intors in ultima vreme.
 


  Pot sa va spun ca acum 10 ani nu erau atat de eficiente, ca si-au modificat textura, dar a fost un caz fericit pentru mine. Daca la spray as putea sa renunt pentru unele sortimente Bourjois (acestea se gasesc in mai putine locatii si uneori mi-e peste mana sa umblu dupa ele), la stick nu mai renunt never-ever.
  Spray folosesc de obicei seara si stick dimineata. Imi place mirosul clasic Dove, nu ma plictisesc de el si nici nu-mi provoaca neplaceri. Spray-ul nu contine prea mult praf si il percep foarte bland cu pielea. In plus, un tub ma tine destul de mult. Deseori il gasesc la oferta si dau cam 10 lei pe el.
  De stick m-am indragostit mai recent. Il avusesem intr-o alta formula in trecut si era atat de cremos incat imi imbacsea toate hainele si il consumam asa de repede incat nu ma dumiream unde a disparut. Acum s-a schimbat treaba si stick-ul e suficient de cremos incat sa se intinda usor si indeajuns de tare incat sa nu se iroseasca. In plus, nu mai lasa urme albe si se usuca pe piele mult mai usor. Are o textura ideala, blanda si eficienta. De obicei dau 11-12 lei pe el, dar am pace o perioada lunga.



  E combinatia mea favorita momentan si nu cred ca o sa mai fac prea multe experimente la capitolul deodorante/antiperspirante. Poate doar daca o sa mi sa para vreun produs prea tentant ca sa-l las pe raft :). Nota? Logic, 10, nu degeaba e cuplul meu favorit!







Kissez!


Comentarii

  1. Hmmm, o sa imi iau stick-ul saptamana viitoare. Momentan folosesc spray-ul Rexona cu aloe vera. E ok, faza cu ”lasting protection” de pe flacon e adevarata, dar e atat de prafos si innecacios incat nu il mai suport. Eu am o mare problema cu antiperspirantele, greu gasesc unul eficient pt mine. Si cand vad ca mai am putin in flacon, ma apuca disperarea ca iar trebuie sa merg in cautarea altui deodorant. Nici nu pot folosi acelasi deodorant de 2 ori la rand pentru ca nu isi va mai face efectul la fel de bine. Si cum ziceam, o sa iau Dove de data asta, tocmai pt ca nu l-am folosit de ani buni. Poate am noroc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. poate va functiona si la tine. eu n-am treaba din punctul asta de vedere: daca mi se potriveste pot sa ma dau cu zeci de tuburi, dar uneori imi mai vine cheful de experimente ;).

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Crema pentru ten Apidermin -review

  Hello! Fiind destul de multumita de Apidermaliv, care teoretic nu era pentru tenul meu, am decis sa cumpar un recipient micut de Apidermin. Varianta la 30 de ml costa 7,5 de lei si am luat-o dintr-un plafar.   Logic, am avut mari asteptari. Contine vitamina A si laptisor de matca, toate ingredientele sunt ok si este potrivita pentru tenul uscat.  In primul rand, ambalajul e dragalas, dar poleiala aurie dispare in cateva secunde. Spre exemplu, eu am avut-o in geanta vreo ora-doua de cand am cumparat-o si pana am ajuns acasa si deja arata ca trecuta printr-o mie de maini.   Acum sa trecem la produsul propriu-zis: cand am deschis recipientul am simtit un miros destul de puternic, dar nu deranjant. Textura (uimitor) pare mai light decat la Apidermaliv. Am avut impresia ca va intra rapid in piele, dar s-a format un soi de pelicula. Nu reprezinta o baza buna de machiaj, asa ca am inceput s-o folosesc seara. Din pacate, nu mi se potriveste. Nu are niciun efect asupra deshidratarii s

Impresiile mele despre cura cu spirulina

   Hey! Prin primavara m-am hotarat sa fac o cura cu spirulina pentru ca ma simteam cam vlaguita si aveam probleme destul de urate cu tenul. Inca de la inceput tin sa precizez ca nu am cunostinte in domeniu, ca m-am informat doar pe internet si ca experienta mea se poate sa fie diferita fata de a altora.   Nu prea imi place sa-mi administrez eu tratamente si suplimente, insa dupa ce am citit mai multe articole, am ajuns la concluzia ca spirulina este o mica minune ce aduce beneficii in aproape orice situatie si asa m-am decis sa incep o cura de aproximativ sase saptamani. Intai am cumparat un flacon de la Fares(spirulina+urzica, 60 de pastile-23 lei), apoi am ales Alevia (1+1 gratis, in total 60 de pastile-13 lei). Am luat cate-o pastila dimineata, la pranz si seara.    Parerile asupra efectelor sunt foarte variate, mai ales in ceea ce priveste slabirea/ingrasarea. Cred totusi ca am auzit mai multe voci care indeamna la consumul de spirulina in cazul in care se doreste o scader

Sondaje online: Daedalus plateste sau nu?

   Hello! Poate va aduceti aminte, la un moment dat spuneam ca experimentez putin cu sondajele online si ca sunt inscrisa in mai multe paneluri. La Daedalus am cont de multa vreme, am pierdut deja notiunea timpului. Am primit cateva invitatii la sondaje, apoi a inceput o perioada lunga de liniste. Intamplarea a facut sa citesc pe alte bloguri ca sunt seriosi, ca platesc, ca exista destule chestionare, dar eu tot nu primeam nimic. Le-am dat un mail, i-am intrebat ce se intampla si daca persoanele nou inscrise au sanse mai mari de invitatii la sondaj decat membri vechi. Logic era ca nu, asta mi-au si raspuns, dar dupa schimbul de mailuri am inceput sa mai primesc pe ici pe colo cate-un sondaj.    In primul rand, sa nu asteptati sa va imbogatiti! Mie totusi mi se pare de viitor aceasta abordare, plus ca-mi place sa completez chestionare, insa e clar ca remuneratia e mica si banii se strang destul de greu. Cu toate astea, comparativ cu alte paneluri, chestionarele sunt ceva mai bine pla